Fuego, amărăciunea primilor ani de carieră. „Mi s-au închis uși și mulți mi-au spus că nu voi ajunge nimic în viață”. INTERVIU – Rețete și vedete

– La multi ani, Paul! Aproape că nu-mi vine să cred că ne știm de 26 de ani, iar tu ai împlinit 45 de ani! Îți amintești când, student fiind, ai urcat pe scena de la Casa Studenților din București într-un concert pe care l-am organizat  acolo cu revista Student Party și Evenimentul zilei? Au fost și grei ai momentului: Cristi Pațurcă, Rona Hartner, Grupul Vouă… Cred că a fost și prima ta apariție în presă. Ce visai tu atunci?

Mulțumesc pentru urări și pentru faptul că iată, după atâția ani, suntem apropiați și ne intersectăm drumurile. Te apreciez enorm, ești unul dintre profesioniștii breslei, un jurnalist care-și face treaba cu profesionalism, cu simț de răspundere, care a menținut un standard și care are multe de spus. Îmi amintesc, desigur, acel moment deosebit. Mă lansasem deja la Mamaia și câștigasem vreo câteva festivaluri importante, dar concertul acela a fost aparte, nu doar că erau nume importante, ci pentru faptul că intram cumva în lumea în care-mi doream să fiu, scrie retetesivedete.ro.

Concert la Dej. Fuego avea 20 de ani

Într-adevăr, a fost una dintre primele apariții în presa mare, după ziarele de la Turda. Visam să ajung cunoscut, să pot fi în fața oamenilor și să le ofer emoții și bucurii. Visul era simplu și știam sigur că trebuie să lupt, să dau din coate și să ajung cineva. Sunt mândru că am reușit, fără compromisuri și iată că vorbim aici, într-un interviu, după 26 de ani în care eu mi-am realizat visul și am reușit să fac lucruri de calitate, performanță și nenumărate activități în plan artistic!

Un idol, Marius Țeicu și talentatul jurnalist Adrian Artene de la Gândul i-au compus o melodie

– Unul dintre visele tale, pe care mi l-ai împărtășit cu atât de mult entuziasm atunci, în 1995, îl amintesc eu, deși poate că ai mai vorbit despre el. Prea te ardea. Vroiai să ajungi la maestrul Marius Țeicu, să-l convingi să-ți compună o melodie. Povestește când și cum s-a întâmplat să ajungi la dânsul și ce melodie ți-a compus prima dată.

Am divinizat muzica lui Marius Țeicu de mic. Forma melodiilor sale, faptul că toate erau șlagăre și felul nemaipomenit de a lansa nume care au devenit mai apoi staruri, toate astea mă fascinau și-mi doream nespus să am o melodie de la el. Am ajuns între timp studentul său, la facultate, la music-hall și am învățat nenumărate lucruri de la el. Mi-a scris atunci vreo câteva piese, în facultate, dar nu le-am lansat și nu au ajuns să devină șlagăre. Peste vreme am ținut legătura, l-am avut invitat în emisiunile mele și am făcut mai multe melodii de-ale sale, pe care le-am inclus în repertoriul meu, inclusiv vreo două duete cu Mirabela Dauer, scrise de el. Îl iubesc nespus, este un suflet special, un om altruist, la care țin enorm și care are o muzicalitate aparte. Ba chiar, în premieră spun asta, în câteva săptămâni voi lansa o melodie nou-nouță compusă de Marius pentru mine, un veritabil șlagăr, un cântec cu melodicitate, care va avea un text scris de bunul meu prieten, talentatul jurnalist Adrian Artene.

Fuego: „Mi s-au închis multe uși și mulți mi-au spus că nu voi ajunge nimic în viață”

– Ți-a fost greu în primii ani de studenție, tu un băiat venit de la Turda? Îți amintești care a fost momentul în care ți-a venit să pleci acasă?

Perioada respectivă a fost, pe cât de frumoasă și plină de momente speciale, pe atât de grea. Îmi aduc aminte nu că am vrut să plec acasă, ci că nu am vrut să vin de acasă. Nu-mi doream capitală eu. Voiam să rămân în fața blocului, să merg la liceu la Turda și să cânt acolo, la teatru, unde deja avusesem mai multe spectacole. Îmi doream să evoluez și să ajung artist, dar cumva credeam că sacrificiul e prea mare. Asta înainte de studenție.

Vorbesc de perioada în care aveam 15-16 ani (foto) și am început să fac naveta la București pentru ore de canto cu George Grigoriu. Era complicat tare și în studenție la fel a fost, pentru că, deși m-am acomodat ușor, îmi era și dor de casă, simțeam că nu mă regăsesc și aveam teama că nu voi reuși, mai ales că mi s-au închis multe uși și mulți mi-au spus că nu voi ajunge nimic în viață, indiferent de situație și timpuri.

Dar nu m-am lăsat, am strâns din dinți, am plâns și m-am ridicat și am luptat. Au fost și zile în care n-aveam bani de mâncare și stăteam o zi întreagă nemâncat, la facultate, până ajungeam la gazdă, seara. Mergeam pe jos, pentru că voiam să fac economie, să nu dau banii pe bilet. Dar dincolo de aceste mici greutăți, a fost perioada în care am învățat multe, pe care nu o regret!

A făcut ore de canto cu George Grigoriu ca „să ajungă cineva”

– Știu că erai foarte legat de mama, de câte ori ne-am întâlnit în perioada aceea vorbeai despre ea. Îți trimitea pachete la București, cum fac mamele studenților, te chestiona că era îngrijorată?

Eu am fost un copil care a avut mereu parte de libertate, pentru că ai mei aveau încredere în mine și-mi erau prieteni, mai mult decât părinți autoritari.

Plecarea mea către București nu a fost simplă deloc. Ei au depus un efort considerabil ca să mă ajute să învăț, să mă pot dezvolta, să pot face ore de canto cu George Grigoriu și să ajung cineva. Luam pachete de acasă când plecam la finalul săptămânii. Drumul cu trenul era cumplit, vreo 9 ore de mers, la care adăugam autobuzele din București și drumul de la Turda la Câmpia Turzii, pentru că la noi nu era gară. Îmi trimitea uneori, tot pe tren, dacă era nevoie, anumite produse, zacuscă, dulceață, murături și alte cele.

Nu mă teroriza cu telefoane. Nici nu prea aveam posibilitatea asta atunci, pentru că nu erau celulare și îi sunam eu, de pe o cartelă, la telefonul public. Știau că sunt serios, că-mi văd de drum și știau sigur că ambiția mea mă va călăuzi! După mult timp, le-am răsplătit eforturile, i-am dus în toată lumea și am încercat să le fac bucurii! Pe tata l-am pierdut prea curând, iar mama este răsfățată acum, este fericită și cu satisfacția că și-a îndeplinit scopul suprem al vieții ei, adică eu!

A reușit să se impună cu Proiectul Fuego și cu melodia „Toată lumea dansează”

– Când și care a fost momentul din cariera ta când ai simțit că ți-ai luat zborul, că scena va fi a ta fiindcă ai primit recunoașterea oamenilor din industrie și a publicului?

Nu știu dacă a existat neapărat un moment zero. Am tras de mic copil pentru visul meu, am luptat, am muncit și am fost serios. Mereu am zis că principala mea calitate a fost seriozitatea, dincolo de talentul pe care-l am. Succesul a venit împreună cu lansarea proiectului FUEGO, după terminarea facultății, prin 1999, când am lansat TOATĂ LUMEA DANSEAZĂ și apoi tot proiectul latino. Am început să apar, să am din ce în ce mai multe evenimente și să cresc ușor, treptat, să scot albume, să parcurg etape și să fiu implicat în munca și în arta mea.

Și eu m-am dezvoltat în timp, am încercat mereu lucruri, mi-am găsit mai apoi nișa și am știut că pot face performanță, mă pot menține dacă iubesc ce fac și dacă reușesc să ajung la sufletul oamenilor cu muzica pe care o cânt! Eu de mic m-am simțit confortabil pe scenă, dar mai apoi, de fiecare dată am considerat că trebuie să fac mai mult! Știu că mai am mult de oferit, de arătat și n-am făcut nici jumătate din câte pot face eu!

Top 5 artiști internaționali de care e fascinat. Prima e Tina Turner

– Spune-mi 5 nume de artiști pe care îi apreciezi teribil și ai vrea să-i ai musafiri la ziua ta! Artiști internaționali, ca să nu stârnim invidii în industria noastră muzicală.

E o întrebare formidabil de complicată, pentru că e greu să alegi doar cinci nume. Totuși, dacă e să ne jucăm și să-mi imaginez o petrecere perfectă, în care să-i am aproape pe oamenii pe care-i iubesc și îi apreciez pentru arta lor și pentru felul în care și-au clădit în timp recunoașterea mondială. Prima ar fi Tina Turner, pe care o iubesc de copil, pe care am văzut-o în ultimul turneu internațional și aș fi mândru să-i ascult confesiunile despre cariera formidabilă. Pe Alla Pugacheva aș vrea să o am invitată, pe care o ador și o urmăresc frecvent. Pe marele Julio Iglesias, a cărui muzică o divinizez, pe Celine Dion și desigur, pe formidabila Isabel Pantoja, cea mai bună voce a Spaniei. Am o întreagă pleiadă de artiști pe care-i iubesc și pe care-i urmăresc, de la care mă inspir și încerc și eu în permanență să evoluez, să devin mai bun, să am show-uri interesante. Îmi iubesc și colegii din muzica noastră, nu am invidii și cred că e loc pentru fiecare!

Concertul de la Teatrul Național de ziua lui. „M-am simțit iubit, răsfățat, cu mulți prieteni, cântând”

– Chiar, cum ti-ai sărbătorit ziua de naștere, ai pregătit ceva?

M-am sărbătorit prin muncă, prin dăruire, printr-o mare întreagă de emoții și momente speciale. Am fost copleșit de urări, de mesaje, de telefoane, daruri. Am avut un superb concert pe scena Teatrului Național din București, alături de Prestige Orchestra, unde, vă mărturisesc sincer, am fost onorat să văd o sală plină, să primesc sute de buchete de flori, fără exagerare. Ce poate fi mai frumos să vezi că oamenii te iubesc? Am avut o mulțime de apariții, pentru care le mulțumesc colegilor din presă, clipe unice și parcă anul acesta, la 45 de ani, totul a fost la o altă intensitate decât până acum. Mi s-a cântat la scenă deschisă, de mai multe ori, am avut un show de trei ore și parcă nu ne mai venea niciunuia să plecăm. Cred că sunt un norocos.

Am ajuns la un nivel în care consider că fiecare zi e o nouă provocare. Nu-mi simt vârsta, am o mulțime de lucruri de oferit pe mai departe și multe vise pe care vreau să le realizez cât mai curând. N-am suferit niciodată de complexul trecerii timpului! Am luptat și m-am lovit de multe opreliști. Am suferit mult și-am fost pe nedrept judecat. Am strâns în suflet durerea și mereu m-am regenerat pentru că am un fel de putere interioară care nu-mi dă pace să stau. Am trudit cu sânge, am dat din coate, mi-a păsat, am avut voință și răbdare. Și uite așa, de ziua mea, anul acesta, m-am simțit iubit, răsfățat, cu mulți prieteni, făcând ce-mi place – cântând!

Despre iubire. „Păstrez anumite bucurii doar pentru mine”

– Știu că nu vorbești de viața ta privată. Dar dacă nu te întreb mă vor certa cititorii, iar colegii de breaslă vor cârcoti că n-am știut să pun întrebarea-cheie pentru o vedetă. Ai o relație, Paul, iubești?

Termenul acesta de privat are și el înțelesul lui clar definit. Nu fac un caz din asta, dar consider că intimitatea trebuie să rămână doar pentru mine. Sunt un om deschis, popular, o carte pe care oamenii o pot citi mereu, dar prefer ca dincolo de scenă să rămân așa. Consider că e dreptul meu și-mi doresc ca cei din jur să-mi respecte această dorință, cu riscul de a fi certați sau cârcotașii să-i blameze, inutil, după părerea mea. Eu oricum nu sunt o vedetă, sunt un om simplu, după cum spuneai chiar tu mai sus, care are o vocație, o profesie publică, apare în fața publicului și dăruiește bucurii. Nu mă consider vreun star, nu am astfel de pretenții și chiar sunt cu picioarele pe pământ, știindu-mi locul! Iubesc enorm ce fac, sunt într-o relație continuă cu arta mea și mi-e tare bine așa! Vor spune unii că exagerez. E dreptul lor să facă asta, la fel de bine cum și eu am dreptul să păstrez anumite bucurii doar pentru mine!