Stephane Passi și-a oferit serviciile lui Dinamo, dar azi a semnat la Liga 3, cu Voința Limpeziș!

În prima parte a lunii iulie, după ce Unirea Slobozia a pulverizat-o pe Dinamo într-un amical, scor 5-0, unul dintre autorii golurilor ialomițenilor, Serges Ekollo, își recomanda doi amici camerunezi, fundașul central Patrick Arnaud (26 de ani) și atacantul Stephane Passi (27 de ani), celor din Ștefan cel Mare, scrie gsp.ro.

Cei doi africani jucaseră ultima oară la Brăila, retrogradată din eșalonul secund. Nu aveau mari pretenții financiare și, spuneau ei, „nu avem probleme de adaptare, vorbim și română, chiar putem veni și în probe”. 

Stephane Passi și-a oferit serviciile lui Dinamo, dar azi a semnat la Liga 3, cu Voința Limpeziș!

Cum nu s-a materializat nimic cu Dinamo, au existat contacte la un moment dat, Passi și-a găsit angajament până la iarnă, tocmai a ajuns azi la un acord cu formația de liga a treia buzoiană Voința Limpeziș, mâine deja va debuta pentru noua sa formație. 

„Este un contract bun pentru Liga 3, sper ca toată lumea să fie mulțumită. De-abia aștept să joc fotbal”, a comentat extrema cameruneză pentru GSP.

Am prieteni care mi-au recomandat să vin la Dinamo, și Ekollo mi-a zis. Eu aș vrea să vin, chiar și în probe, joc atacant stânga și dreapta. Sunt „bombardier”. Pot să merg în teste să-mi arăt valoarea. Pentru mine fotbalul e sacrificiu. Altfel, nu arăți nimic. Dacă vrei să ajungi mare, trebuie să te sacrifici, nu pun banii pe primul loc.

– Stephane Passi, atacant

6 formațiia bifat în România Passi până acum: Agricola Borcea, Gilortul Târgu Cărbunești, CS Făurei, CSM Pașcani, ACS Șimian și Dacia Unirea Brăila.